Ce se Întâmplă dacă Refuzi să Semnezi Procesul Verbal de Amendă – OG 2/2001 A fost modificat!

Distribuie articolul unui prieten

Jumate mit și jumate realitate, până în Iulie 2024, dacă erai oprit de poliție și primeai o amendă, aveai posibilitatea să nu semnezi procesul verbal și să îl refuzi. În situația aceasta agentul constatator nu putea decât să se îndrepte spre procedura legală de a-ți trimite prin poștă procesul verbal și termenul de 15 zile în care puteai plăti amenda la jumătate sau contesta procesul verbal curgeau de la momentul primirii.

Ce a schimbat noua lege?

Prin modificarea OG 2/2001, agentul constatator care îți înregistrează refuzul primirii procesului verbal și înregistrează cu body-cam-ul din dotare acest lucru, nu trebuie să mai trimită prin poștă niciun proces verbal.

După noua lege, procesul verbal al amenzii se consideră înmânat de la momentul constatării și înregistrării refuzului, iar termenul de 15 zile începe să curgă chiar din acel moment.

Așadar, nu mai există niciun avantaj al refuzării procesului verbal. Dimpotrivă, te încurcă mai tare pentru că după tu trebuie să te duci la unitatea de care aparține agentul constatator ca să ceri procesul verbal pentru a achita amenda sau a face contestația.

La ce să fii atent?

Printre alte modificări ale Codului Rutier, odată înregistrat cu mijloacele audio-video din dotare ale polițistului, dispare și nevoia de semnătură unui martor în cuprinsul procesului-verbal.

În această situație, este mai bine să iei procesul verbal și să declari că nu ești de acord cu acesta pentru a face contestație dacă situația este de partea ta.

În rest, refuzarea procesului verbal de amendă a devenit un drum în plus pentru tine.

Distribuie articolul unui prieten

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *