Interviu Dezmembraru.ro x Automobile101.ro

Distribuie articolul unui prieten

Piața dezmembrărilor auto din România este una foarte activă și deosebit de importantă pentru șoferii din țara noastră. Iar motivul principal pentru care este atât de importantă această piață se datorează în principal nevoii de piese auto originale la un preț pe care să și-l poată permite omul de rând.

Obține un raport ca să eviți afacerile proaste, ca să vinzi mai rapid, sau ca să afli dacă mașina ta este sigur de condus.

Află istoricul mașinii!

Dar un alt motiv pentru care afaceri precum Dezmembraru.ro devin un model de business de succes în România îl reprezintă și faptul că apetitul pentru achiziția pieselor auto online este în creștere.

Astfel, am luat legătura cu Adrian Prisecaru, fondator Dezmembraru, pentru a arunca o privire în spatele a ceea ce înseamnă oferirea de piese auto din dezmembrări în România.

1/10. Ce v-a inspirat să înființați Dezmembraru și cum ați reușit să vă dezvoltați într-o industrie atât de competitivă?

Am înființat această companie din dorința de a aduce pe piață un serviciu de calitate. Mi-am dorit de la început să ofer un serviciu de relații clienți cât mai bun și o livrare rapidă (24h) și consider că am realizat acest lucru.

2/10. Ce tipuri de vehicule sunt dezmembrate în mod obișnuit și care sunt cele mai căutate piese și accesorii de către clienți?

Am început cu autoturisme din ani 2005 – 2010 și acum dezmembrăm în mod frecvent mașini 2010 – 2015, cel mai nou vehicul dezmembrat fiind Dacia Logan 2020. Noi dezmembrăm practic orice model de mașină, dar modelul preferat de clienții noștri este cu siguranță marca Volkswagen.

3/10. Puteți descrie pe scurt procesul de dezmembrare al unei mașini? Ce măsuri sunt luate pentru a asigura o dezmembrare eficientă și sigură?

Bineînțeles! Procesul de dezmembrare este unul complex, mașina intră întreagă în atelierul nostru și în urma procesului rămâne carcasa mașinii goală. În funcție de modelul de mașină și opționalele acesteia dezmembrăm între 140 și 400 de piese. Pentru acest lucru este nevoie de un inventar foarte bine pus la punct.

4/10. Care sunt criteriile utilizate pentru a selecta mașinile care urmează să fie dezmembrate? Există anumite modele sau mărci de mașini care sunt mai solicitate?

Criteriul folosit este cererea cea mai mare. Practic analizăm fiecare mașină și ce anume se vinde de pe aceasta și mai ales cât de repede și după acest lucru ne apucăm deja de căutat acel model.

5/10. Ce tendințe recente ați observat în industria dezmembrărilor auto și cum v-ați adaptat la acestea?

Clienții noștri au cunoștințe bune pe partea de mecanică și își repară mașinile singuri. Tot odată aceștia doresc cât mai multe detalii despre piesa ce urmează să o cumpere astfel încât să poată identifica ce au nevoie cât mai ușor.

Astfel, noi aducem îmbunătățiri periodice in platforma noastră și încercăm să le dăm clienților o experiență cât mai plăcută pe site-ul nostru.

6/10. Cum contribuie Dezmembraru.ro la aspectele de sustenabilitate și reciclare în industria auto?

Acesta este unul din părțile mele preferate în această industrie. Piesele din dezmembrări sunt refolosite și, astfel, același produs este folosit cu același scop cu care a fost fabricat.

Utilizând piese din dezmembrări ne reducem amprenta de carbon și se poluează mai puțin. Încurajăm toate persoanele care își cumpără piese să vadă mereu și ce variante găsesc în dezmembrări ca să poată contribui și ei la acest lucru.

7/10. Care sunt principalele provocări pe care le întâmpinați în cadrul activității de dezmembrare auto și cum le depășiți?

Provocarea numărul 1 este achiziția de mașini. Noi nu ne putem aproviziona cu un anumit produs. Trebuie să cumpărăm o mașină întreagă pentru un singur produs. Astfel firma noastră achiziționează epave auto din toată Europa și inclusiv din Marea Britanie.

8/10. Ce planuri de dezvoltare aveți pentru Dezmembraru.ro în viitorul apropiat? Aveți în vedere extinderea serviciilor sau a infrastructurii?

Planurile noastre sunt destul de ambițioase. Pe termen lung compania noastră își dorește să ajungă nr. 1 în țară. Știu că acest lucru nu este ușor dar suntem convinși că putem ajunge acolo.

În viitorul apropiat ne dorim deschiderea unui nou depozit cu o capacitate de depozitare de minim 2000 metri pătrați care este de 4 ori mai mare decât ce avem acum. Acest depozit ne dorim să fie integrat cu departamentul de mecanică, depozitare a pieselor și tot acolo va fi și echipa de vânzări.

Astfel, de la demontarea unei piese și până la comandarea ei tot procesul se va desfășura într-un singur depozit.

9/10. Cum vă diferențiați de alți jucători din piața dezmembrărilor auto și cum vă asigurați că oferiți o experiență de calitate clienților?

Avem 3 factori de diferențiere față de concurență:

1. Timp de livrare – 24h (avem un procent de 94% livrare in 24h)

2. Împachetarea – chiar dacă aceste piese nu sunt noi le ambalăm cât mai bine și astfel eliminăm problemele cu curierii. Piesele ajung la clienți în stare foarte bună.

3. Serviciu clienți – pentru orice piesă comandată beneficiezi de consultanță telefonică.

10/10. Ne poți spune o poveste despre o întâmplare amuzantă sau care v-a rămas în minte din acest domeniu?

In primul an de funcționare am ales un nume apropiat de cel a unuia dintre cei mai mari competitori din piață . Nu știam în ce belele ne băgăm.

Ne-am trezit cu un proces si cu obligația de a modifica toate denumirile la produse, inclusiv schimbarea domeniul la site.

Ne-am conformat și am schimbat tot site-ul și domeniul. Partea buna e ca ne-am ales cu numele dezmembraru.ro și am rămas cu ambiția de a fii cei mai buni.

În încheiere

Dezmembraru.ro este unul dintre cei mai mari dealeri de piese auto din dezmembrări prin intermediul internetului. Află mai multe despre companie în articolul recenzie despre Dezmembraru.

Notă: Activezi în domeniul Auto și ai un Business interesant pentru șoferii din România? Scrie-ne și hai să facem un interviu în care să-ți spunem povestea.

Distribuie articolul unui prieten
Vlad.F
Vlad.F

Vlad este pasionat de tot ce înseamnă industria auto. Scrie despre taxe și impozite, despre instrumente pentru pasionații auto, dar și despre autoturisme în mod general.

Articles: 101