Cum să previi problemele mașinii în timpul sezonului rece

Distribuie articolul unui prieten

Se apropie iarna, anotimpul în care, dacă nu ești preventiv cu mașina ta, poți întâmpina o grămadă de probleme nedorite. În rândurile de mai jos, vă vom prezenta câteva sfaturi de care trebuie să țină cont atât șoferii profesioniști, dar cu atât mai mult cei începători, care se cred ,,șoferi de raliuri’’.

Statisticile ne arată că majoritatea accidentelor rutiere au loc în sezonul în care drumurile sunt acoperite de zăpadă, iar motivele sunt diverse: semnele de încetinire a traficului sunt foarte rare sau, în unele sate, lipsesc cu desăvârșire, vehiculele nesemnalizate care sunt dificil de văzut, mai ales noapte, și traficul mixt (căruțe trase de cai + motorete), toate acestea contribuind mai mult sau mai puțin la accidentele rutiere din timpul iernii, ale căror consecințe pot fi dureroase pentru familiile celor implicați.

Cuprins

Obține un raport ca să eviți afacerile proaste, ca să vinzi mai rapid, sau ca să afli dacă mașina ta este sigur de condus.

Află istoricul mașinii!

De aceea, în condiții iernatice, se recomandă ca distanța dintre vehicule să fie diferită față de cea din alte sezoane, de cel puțin trei metri, deoarece drumurile poleite sunt periculoase, îndeosebi pentru șoferii amatori.

Pentru ca momentele neplăcute să fie evitate, proprietarii de automobile trebuie să-și pregătească mașinile dinainte, respectând toate normele și obligațiile prevăzute în legislație și recomandate de specialiștii în domeniu.

Înainte de a pleca la drum

Șoferii trebuie să se informeze asupra vremii pe care vor conduce și să se pregătească temeinic pentru aceasta. De asemenea, dacă pleacă la un drum mai lung, este indicat să verifice o hartă înainte, sau, mai la îndemână, Google Maps. Astfel, ei vor cunoaște traseul pe care îl vor parcurge și nu vor sta crispați la volan, neștiind în ce intersecție trebuie să facă stânga sau dreapta. Desigur, în timpul drumului îl pot avea co-pilot și pe nelipsitul GPS,  gadget ce le va vorbi calm despre distanța pe care o mai au de parcurs, prognoza meteo imprevizibilă sau eventualele neplăceri imprevizibile apărute pe traseu.

Ce să ai în portbagaj

Pe lângă clasicile obiecte care sunt imperios necesare în portbagajul mașinii: triunghiul reflectorizant folosit în cazul unei defecțiuni tehnice, vesta fluorescentă care să atragă atenția celorlalți participanți la trafic că e ceva în neregulă cu mașina, roata de rezervă umflată, pe timp de iarnă șoferii responsabili se vor asigura și că sistemul de încălzire funcționează, instalația de dezaburire a geamurilor nu prezintă vreo defecțiune și că rezervorul de lichid este plin.

Anvelopele potrivite

Încă din pre-sezonul rece, anvelopele trebuie schimbate cu anvelopele de iarnă, operație recomandată să fie făcută într-un service auto, la cineva specializat, pentru a nu avea surprize în timpul șofatului. Cei de la service se vor asigura că anvelopele sunt echilibrate, nu prezintă defecțiuni care pun viața șoferului și a pasagerilor în pericol și contactul dintre anvelopă și sol nu este mai mare de o palmă. Se recomandă ca presiunea roților să fie verificată lunar, lucru care vine tot înspre ajutorul celor ce conduc.

La ce să fii atent

Totodată, sunt și alte părți ale autovehiculului asupra cărora trebuie acordată o deosebită atenție. Aici se încadrează capota, care protejează rezervorul de ulei. Când șoferul ,,dă cheie”, gata să plece la drum, să nu se transforme într-un Speedy Gonzales, ci să fie răbdător și să aștepte câteva minute pentru a se încălzi motorul. Ștergătoarele, brațele energice care asigura vizibilitatea drumului, nicidecum să nu fie activate dacă sunt înghețate, lipite de parbrizul mașinii. Cel din urmă trebuie curățat cu o racletă specială, iar brațele care dansează pe el dezlipite și scuturate de gheață. O altă parte extrem de importantă a mașinii este reprezentată de frâne. Specialiștii în domeniul auto atrag atenția asupra total-greșitului obicei de a lăsa frâna de mână trasă.

În timpul mersului

De asemenea, când urmează o curbă, șoferii nici de cum nu trebuie să accelereze, ci mai degrabă să păstreze o viteză constantă pentru a nu transforma propria mașină într-o ,,sanie cu zurgălăi”. Nici frâna nu ar trebui folosită pe drumurile care nu au o vizibilitate bună sau au serpentine. Atenția șoferului trebuie mărită iar acesta să nu fie distras de alte lucruri care i-ar putea perturba grija la drum, cum ar fi muzica dată la volum. Sperăm că toate aceste informații vă sunt utile și le veți pune în practică, având în vedere că iarna se apropie cu pași repezi și, uneori, pe nepregătite.

Fiți șoferi responsabili, preventivi și răbdători în trafic și asigurați-vă că nimic nu vă va strica buna dispoziție din timpului condusului. Acestea fiind scrise, vă urăm drumuri ușoare și fără de momente neprevăzute

Distribuie articolul unui prieten
Vlad.F
Vlad.F

Vlad este pasionat de tot ce înseamnă industria auto. Scrie despre taxe și impozite, despre instrumente pentru pasionații auto, dar și despre autoturisme în mod general.

Articles: 97