Studiu – ce culoare ajută cel mai mult la vânzarea unei mașini – cu rezultate surprinzătoare

Distribuie articolul unui prieten

”Câte case, atâtea obiceiuri” este o expresie populară care punctează un lucru fundamental – oameni diferiți preferă lucrurile diferit. Lucru la fel de adevărat și în piața mașinilor second hand când vine vorba despre preferințele clienților asupra culorii caroseriei și cum acestea influențează rapiditatea cu care se vinde un autoturism. Deși gusturile diferă puternic există și tendințe generalizate. carVertical, platforma online care oferă acces utilizatorilor la istoricul oricărei mașini pe baza codului VIN (seria de șasiu), a întocmit un studiu despre cum influențează în mod direct culoarea mașinii cât de rapid sau cât de lent se vinde un vehicul la mâna a doua.

Cuprins

Obține un raport ca să eviți afacerile proaste, ca să vinzi mai rapid, sau ca să afli dacă mașina ta este sigur de condus.

Află istoricul mașinii!

Culoarea care se vinde cel mai rapid pe o mașina este… galbenul

Culoarea care se vinde cel mai rapid pe o mașina este... galbenul

Probabil cel mai neașteptat rezultat al analizei carVertical este primul lor de pe lista culorilor care ajută cel mai mult la vânzarea unei mașini și anume galbenul. Cu o medie de stat pe piață de doar 20,8 zile, se pare că mașinile la mâna a doua care au exteriorul colorat galben se vând cel mai repede. Acest lucru se datorează probabil în parte rarității cât și coeficientului de sex-appeal pe care o mașină galbenă îl posedă intrinsec.

Locul doi, în schimb, este ocupat de argintiu, o culoare la care ne-am fi așteptat cu toții. Cu o medie extrem de apropiată de primul loc, mașinile argintii se vând după aproximativ 21,6 zile. Deloc surpinzător având în vedere versatilitatea culorii care poate fi folosită atât într-un mediu de business cât și pentru o mașină de familie. Este suficient să vă uitați pe stradă și veți observa imediat cât de frecvent dați cu ochii de un autoturism argintiu. Motivul este simplu – argintiul se caută.

Locul trei este ocupat de nonculoarea negru. La fel, ușor de asortat la orice gust, versatilitatea negrului face mașinile care poartă această nuanță foarte dezirabile, având o medie de doar 22,9 zile la vânzare.

Pentru a vedea mai de aproape cât de mult influențează culoare timpul de vânzare al unei mașini, carVertical a urmărit și evoluția unui model popular atât în întreaga lume cât și-n România – VW Golf.

Bucurându-se de o plajă enormă de cumpărători interesați, de la familii la firme și până la studenți, VW-ul Golf se vinde cel mai bine, în mod surprinzător, în culoarea maro. Cu o medie de doar 18,6 zile la vânzare, este dificil de explicat de ce această culoare a prins atât de bine pe acest model. Cert este că preferințele cumpărătorilor sunt clare, un VW Golf maro se vinde în medie cu 35% mai rapid decât un VW Golf alb, cea mai puțin dezirabilă culoare.

Locul doi are o medie de 20,8 zile la vânzare și este ocupat de argintiu, ca și în clasamentul general. Locul trei confirmă și el trendul general fiind ocupat de galben cu o medie la vânzare de 22,6 zile.

„Vedem clar că galbenul face excepție pentru România în regiune. Chiar și în comparație cu țările vecine precum Ungaria, mașinile de culoare galbenă sunt clar mai vândute în România. Este nevoie de aproximativ 3 săptămâni pentru a vinde un vehicul galben în România și deși necesită aproape aceeași perioadă de timp pentru a vinde o astfel de mașină în Ungaria, galbenul este culoarea care se vinde cel mai lent acolo. Acest lucru arată cât de diferite pot fi piețele învecinate”

spune Matas Buzelis, directorul de comunicații carVertical.

Mașinile care au această culoare se vând cel mai greu

Dacă mașinile galbene dispar cel mai rapid de pe piață, la polul opus, culoarea care se vinde cel mai greu pe o mașină este bejul. Deși bejul este o alegere neutră, foarte populară când vine vorba de design interior, se pare ca în lumea automobilelor șoferii se feresc de ea. Cu o medie de 26,2 zile la vânzare bejul nu este totuși o catastrofă, diferența dintre bej și culoare de pe primul loc fiind de puțin peste 5 zile. În procente, în schimb, putem spune că diferențele sunt semnificative – vă ia în medie cu 26% mai mult timp să vindeți o mașină bej decât una galbenă.

Greu de vândut sunt și mașinile albe și cele verzi cu o medie de 24,8 și respectiv 24,7 zile la vânzare. Mașinile albe sunt probabil asociate cu flotele auto ale companiilor și în plus albul tinde să ascundă liniile caroseriei făcând orice model să pară mai banal decât dacă ar avea culoare.

„Vehiculele bej sunt de obicei mai dificil de vândut deoarece nu sunt la fel de conservatoare ca unele nuanțe convenționale precum negru, alb, argintiu sau gri. Fiind ușor mai subtil și discret, bejul este adesea alegerea persoanelor cu un gust mai rafinat. Asta explică de ce este nevoie de mai mult timp pentru a vinde astfel de vehicule”

explică Matas Buzelis, expertul auto carVertical.

Gusturile românilor când vine vorba despre culoarea mașinii lor sunt foarte diferite

Cum galbenul este cea mai căutată culoare la români suntem aparte atât în regiune cât și în Europa unde cele mai căutate culori sunt negrul (23,5% din întregul parc auto european), albul (21,1%) și argintiul (17,6%).

În schimb, uitându-ne la locurile doi și trei din topul celor mai ușor de vândut culori la o mașină second hand în România, anume argintiu și negru, ne încadrăm foarte bine în piața europeană. Prin urmare, cu mici excepții tendințele de la noi se suprapun pe tendințele europene.

Distribuie articolul unui prieten
Vlad.F
Vlad.F

Vlad este pasionat de tot ce înseamnă industria auto. Scrie despre taxe și impozite, despre instrumente pentru pasionații auto, dar și despre autoturisme în mod general.

Articole: 101