Schimbările climatice au și inițiativele politice verzi au făcut ca producătorii de mașini să ia în calcul comercializarea de mașini electrice sau hibride ieftine. În ziua de azi avem o varietate de opțiuni pe lângă Tesla, de aceea este bine să vedem care ar fi Cele Mai Ieftine Mașini Electrice Potrivite Pentru Români.
Cei de la Deloitte au realizat un studiu în 25 de țări din lume, inclusiv România, de unde reiese că aproximativ 46% dintre români doresc să cumpere mașini electrice din diverse motive:
- protecția mediului;
- sănătatea personală;
- vor să beneficieze de subvențiile acordate de stat (programul Rabla).
Este de menționat faptul că mașinile electrice cu emisii verzi sunt eligibile pentru numerele verzi.
Surprinzător este faptul că doar 7% dintre aceștia ar prefera să achiziționeze o mașină pur electrică, în defavoarea uneia hibrid.
Interesul față de mașinile electrice a crescut semnificativ în ultimii ani, iar românii nu se lasă mai prejos și doresc să conducă o astfel de mașină și pe străzile din România. În cazul în care te numeri printre ei, noi ți-am pregătit un top cu cele mai ieftine mașini electrice pe care le poți conduce în țară!
Obține un raport ca să eviți afacerile proaste, ca să vinzi mai rapid, sau ca să afli dacă mașina ta este sigur de condus.
Află istoricul mașinii!
Dacia Spring
În fruntea clasamentului se află Dacia Spring, cea mai ieftină mașină electrică din Europa, fiind concepută pentru condusul în perimetrul orașului sau cel mult în zonele metropolitane.
Printre recenziile pozitive primite se numără: garda la sol înaltă caracteristică Dacia; eficiența în viața de zi cu zi; posibilitatea de a se strecura ușor printre mașini și existența aplicațiilor pentru mobil.
Cât despre defectele ei, mașina nu este concepută pentru drumurile lungi, bateria are o capacitate mică, interiorul este mediocru, iar factorul siguranță lasă de dorit.
Preț de pornire cu Rabla Dacia Spring | 10.900 EURO |
Preț de pornire FĂRĂ Rabla Dacia Spring | 21.800 EURO |
- Motor electric: 44 CP, tracțiune față;
- Autonomie: 225 km (WLTP);
- Autonomie oraș: 295 km WLTP;
- Baterie: 26,8 kWh;
- Consum WLTP: 14 kWh / 100 km;
- Viteză maximă: 125 km/h;
- Încărcare: AC până la 6,6 kW, CC până la 30 kW;
- Volum portbagaj: 300 litri;
- Locuri: 4.
Opel Corsa-e
Noul model electric asigură o relație mai eficientă între sportivitate si confort pentru șofer, oferind o experiență bună la volan. Deși are mici imperfecțiuni semnalate de către șoferi, aceasta este evaluată pozitiv per total, datorită design-ului atractiv, al performanței la condus și al comodității oferite pe parcursul călătoriilor.
Cu bune cu rele, Opel Corsa-e este o variantă binevenită în cazul în care vrei să achiziționezi o mașină electrică de calitate la un preț atractiv în contextul pieței actuale.
Preț de pornire cu Rabla Opel Corsa-e | 11.400 EURO |
Preț de pornire FĂRĂ Rabla Opel Corsa-e | 33.350 EURO |
- Motor electric: 136 CP / 260 NM;
- Autonomie: 330 km / 275 km (WLTP);
- Autonomie oraș: 270 km WLTP;
- Baterie: 50 kWh;
- Consum WLTP: 16,4 kWh / 100 km;
- Viteză maximă: 150 km/h;
- Încărcare: AC până la 7,4 kW, DC până la 100 kW;
- Volum portbagaj: 309 litri;
- Locuri: 5.
Fiat 500 Electric
Modelul italian, cochet și de dimensiuni reduse, ajută șoferul să se strecoare fără probleme prin trafic, oferind o experiență a condusului impresionantă.
Deși este o mașină electrică foarte modernă ca tehnologie, noul Fiat 500 a fost gândit pentru a fi foarte ușor de utilizat chiar și de către oamenii care se află la prima mașină electrică, ceea ce a fost confirmat de către cei care s-au urcat la volanul ei.
Preț de pornire cu Rabla Fiat 500 Electric | 12.400 EURO |
Preț de pornire FĂRĂ Rabla Fiat 500 Electric | 32.000 EURO |
- Motor electric: 118 CP / 220 NM;
- Autonomie: 320 km / 250 km (WLTP);
- Autonomie oraș: 250 km WLTP;
- Baterie: 42 kWh;
- Consum WLTP: 16,8 kWh / 100 km;
- Viteză maximă: 150 km/h;
- Încărcare: AC până la 11 kW, DC până la 85 kW;
- Volum portbagaj: 185 litri;
- Locuri: 4.
Volkswagen e-Up
Cei de la VW lansează un model electric care se poate conduce nu numai prin oraș, ci și prin țară, făcând posibile călătoriile până la munte sau mare.
Deși are imperfecțiuni, precum lipsa management-ului termic al bateriei și viteza redusă la încărcări, aceasta este o mașină electrică bună din mai multe motive: are o autonomie mare, este rapidă prin oraș și o poți parca cu ușurință datorită dimensiunilor reduse.
Preț de pornire cu Rabla Volkswagen e-Up | 13.750 EURO |
Preț de pornire FĂRĂ Rabla Volkswagen e-Up | 26.341 EURO |
- Motor electric: 83 CP / 210 NM;
- Autonomie: 260 km (WLTP);
- Autonomie oraș: 200 km WLTP;
- Baterie: 36,8 kWh;
- Consum WLTP: 12,4 kWh / 100 km;
- Viteză maximă: 130 km/h;
- Încărcare: max AC monofozat: 3,6 kW și max AC trifazic: 7,2 kW, DC până la 40 kW;
- Volum portbagaj: 250 litri;
- Locuri: 4.
Renault Zoe (ZE40 R110)
Construită pe conceptul vechiului Zoe, cel electric depășește nivelul anterior nu numai prin aspectul deosebit, dar și prin performanța de care dă dovadă.
Conform părerilor altor persoane, aceasta este o mașină bună, cu care îți poți duce treaba la sfârșit pe străzile din România, fiind rapidă, silențioasă și confortabilă.
Când vine vorba despre minusuri, am aflat că nu există bec pe bancheta din spate, aplicațiile au diverse bug-uri și vizibilitatea din spate lasă de dorit.
Preț de pornire cu Rabla Renault Zoe | 19.940 EURO |
Preț de pornire FĂRĂ Rabla Renault Zoe | 32.670 EURO |
- Motor electric: 109 CP / 225 NM;
- Autonomie: 313 km / 255 km (WLTP);
- Autonomie oraș: 250 km WLTP;
- Baterie: 54,7 kWh;
- Consum WLTP: 16,1 kWh / 100 km;
- Viteză maximă: 135 km/h;
- Încărcare: AC până la 22 kW, DC până la 45 kW;
- Volum portbagaj: 338 litri;
- Locuri: 4.
Hyundai Kona Electric
Un alt model dintre cele mai ieftine mașini electrice este această variantă, fiind perfectă pentru o călătorie până la munte!
Poți parcurge lejer drumuri lungi, depășind 1000 km cu doar 2 încărcări. Raportându-ne la opiniile anterioare rezultate din conducerea acestui mini-SUV electric, reiese că acesta este o surpriză plăcută, oferind confort, fără a-ți face griji legate de autonomie, indiferent de distanța parcursă.
Preț de pornire cu Rabla Hyundai Kona Electric | 22.390 EURO |
Preț de pornire FĂRĂ Rabla Hyundai Kona Electric | 38.200 EURO |
- Motor electric: 136 CP / 395 NM;
- Autonomie: 305 km / 250 km (WLTP);
- Autonomie oraș: 240 km WLTP;
- Baterie: 42 kWh;
- Consum WLTP: 15,7 kWh / 100 km;
- Viteză maximă: 167 km/h;
- Încărcare: AC până la 7,2 kW, DC până la 50 kW;
- Volum portbagaj: 330 litri;
- Locuri: 5.
Peugeot e-208
Aspectul aerodinamic cu tentă agresivă și autonomia mare sunt doar câteva dintre plusurile pe care le oferă acest model.
Deși este o mașină electrică care întoarce priviri, s-au raportat diverse probleme, precum ineficiența software-ului computerului, absența procentajului bateriei din bord și poziționarea prea joasă a volanului care te face să te simți ca într-un kart.
Preț de pornire cu Rabla Peugeot e-208 | 23.500 EURO |
Preț de pornire FĂRĂ Rabla Peugeot e-208 | 33.500 EURO |
- Motor electric: 136 CP / 260 NM;
- Autonomie: 339 km / 275 km (WLTP);
- Autonomie oraș: 270 km WLTP;
- Baterie: 50 kWh;
- Consum WLTP: 16,4 kWh / 100 km;
- Viteză maximă: 150 km/h;
- Încărcare: AC până la 7,4 kW, DC până la 100 kW;
- Volum portbagaj: 265 litri;
- Locuri: 5.
Mazda MX-30
Ultimul model dintre cele mai ieftine mașini electrice despre care vom vorbi este SUV-ul Mazda MX-30, un model nonconformist construit pentru oraș și împrejurimi.
Pe lângă avantajele legate de motor, respectiv de aspectul atractiv al interiorului, cât și al exteriorului, cele mai mari minusuri sunt autonomia redusă și vizibilitatea slabă pe diagonală.
Preț de pornire cu Rabla Mazda MX-30 | 23.790 EURO |
Preț de pornire FĂRĂ Rabla Mazda MX-30 | 33.990 EURO |
- Motor electric: 143 CP / 265 NM;
- Autonomie: 200 km / 170 km (WLTP);
- Autonomie oraș: 170 km WLTP;
- Baterie: 35,5 kWh;
- Consum WLTP: 17,8 kWh / 100 km;
- Viteză maximă: 140 km/h;
- Încărcare: AC până la 6,6 kW, DC până la 37 kW;
- Volum portbagaj: 365 litri;
- Locuri: 5.